Am citit intr-un articol mai multe variante despre mirosuri, arome.... S-a gadit vreodata cineva ca si sufletul norstu are un miros anume? Mirosul fiecarui suflet...fiind el bun sau rau, pur sau murdar... Apoi am propus un joc. A intrebat mai multe cunostinte a ce miroase sufletul lor.. Fiecare a incercat sa raspunda cat mai frumos posibil si sa arate laturi angelice. Mi-am dat seama ca toti isi descriau mirosul sufletului ca fiind calitatile care le detineau si lucrurile care ii faceau fericiti in viata, carora le facea placere si aducea satisfacti sufletului, intr-un fel sau altul.. Prima reactie era una de blocaj, apoi raspundeau dupa care incepeau sa se gandeasca daca exista intr-adevar asa ceva... Raspunsul la intrebarea asta se afla in sufletul fiacaruia. Alegeti de asemenea daca vreti sa credeti sau nu, daca vreti sa jucati sau nu, daca vi se pare o prostie sau chiar e ceva interesant. Atat timp cat este un joc de cunoastere de sine sunt de parere ca e foarte interesant.Mirosul sufletului meu e unul aromat, contine multe ingrediente, miros de culoare.. de zambet.. de primavara.. de mar cu scortisoara.. de mare.. de apus.. de visator.. de amintiri.. de fericire.. de dragoste. miros putin piperat si de multe ori dominant. miros de libertate.Dar sufletul tau ce miros are?
Cer sau pamant, luna sau soare, lumina sau intuneric, frumos sau urat, bun sau rau, rai sau iad....
Ce e acela iad?...Nimeni nu detine acest raspuns, poate doar sufletul atunci cand se desprinde de trup si se lanseaza spre ceva complet nou, ceva necunoscut....care iti da fiori si de care esti foarte curios sa il afli. Dar totusi nici el nu iti poate impartasi secretul!
Dar raiul? L-ai vazut? L-ai simtit? "NU". Nici aici nu sti ce raspuns sa dai! Asta ramane la alegerea fiecaruia, in ce vrea sa creada, ce spera....
Stau si ma gandesc....toti ne intrebam. Ce e una? Ce e alta? Unde se afla? Cum arata? Intrebari fara raspuns.
In viziunea mea, iadul poate fi chiar viatsa de pe pamant... pentru ca noi, oamenii, ne facem viatsa urata, dificila, nu privim decat partea goala a paharului....uitam sa profitam de lucrurile care ne fac placere, lucruri care ne inconjoara, lucruri simple... care ne fac cu adevarat fericiti!
De ce atata minciuna? Cand o sa ne maturizam in adevaratul sens al cuvantului!? Traim ascunsi dupa niste masti, nu aratam sentimente si pierdem foarte mult din cauza asta.... uitam ca avem doar o viata si trebuie traita in totalitate nu in episoade. Suntem egoisti!
"Timpul e singurul lucru care se pierde intr-adevar!" Mircea Eliade
"Egoismul e singurul sambure rau din om" Mihai Eminescu
P.S.: Traiti-va fiecare clipa, ca si cum ar fi ultima!
Camera goala, plina de amintiri de vise, de trairi, de sentiminte, de emotii...pare goala dar e plina de noi...fotografiile vechi inca mai impodobesc peretii....am strans atatea lacrimi si clipe de dor, am strans visele in pumni si ma doare sa sterg amintirile. Vreau sa retraiesc tot....sa dorm pe umarul tau, sa te gasesc pe salteaua moale, invelit cu un cearsaf in care ne ascundeam in noptile cu luna plina, iar cand ploaia batea in geam, eu ma ascundeam in bratele tale, facem parte din tine....iar tu erai o parte din mine. Diminetile ne ascundeam de razele soarelui ce navaleau peste noi, ca si cum am fi vrut sa nu fim descoperiti... Cate dorinte aveam si in cate vise credeam....cate si mai cate!...Privesc acum in gol...nu mai recunosc nimic din ce era. Geamul care ne pazea de exteriorul invalit in mister acum este spart....ma apropii. Imi privesc chiplu care se oglindea in cioburi... nu mai era acel chip pe care il stiai tu, acel chip care il adorai cand iti zambea, cand te privea....acel chip de care erai hipnotizat, care emana fericire, dorinta, placere, iubire... "Ochii sunt oglinda sufletului!" mai stii? asta imi sopteai de fiacare data cand ii priveai....iar eu nu puteam sa imi ascund dorintele, emotiile, trairile....mereu stiai ce simt. Oare acum daca i-ai vedea ce ai crede ca simt?!Imi e atat de greu... m-ai lasat intr-un vis cu sufletul frant....se pierde toata dragostea. Dar amintindu-mi, inca mai retraiesc emotiile ca niste cai salbatici care imi navaleau trupul, care imi dadeau fiori la fiecare atingere si care ma faceau sa rosecs asemeni unei copilite in fata ta....Mi-e dor de un sarut, de o atingere....vin aici pentru ca filmul nostru inca mai ruleaza intre acesti patru pereti....inca se simte parfumul dragostei...Toate astea le-am scris pentru tine...pentru ca te-am vazut si pe tine intrand aici. Iti e dor si tie, de tot! Pentru ca o dragoste adevarata trebuie retraita la infinit...Cuvintele sunt goale la fel ca si sufletele noastre..unu in absenta celuilalt.....dar simt ca dorim amandoi acelasi lucru....ne dorim sa retraim....pentru ca ne-am grabit sa traim!
"Progresam si uitam sa fim fericiti....ingropam bucurii". Lucruri simple, bucurii:amintiri, vise, sperante, atingeri, mangaiere, timiditate, nopti albe, nopti calde, ploi de vara, raza de soare, picautra de ploaie, Marea Neagra, rasarit, plaja, foc, dragoste, fum, iubire, aerul sarat, pielea sarata dupa baia in mare, cristalele de nisip, adierea blanda a vantului care iti alinta parul, roua diminetii,firele de iarba, floarea soarelui, lacrimi, alunita de pe obraz, privirea dragastoasa, sticla de vin, cerul senin, fotografiile, soaptele noptii, iuluzia lunii, covorul de stele, parfumul lui, buze, rasuflare, disperare, nepasare, hohote de ras, lupta, ideal.
Traieste-ti clipa!....pretuieste fiecare moment, timpul nu asteapta pe nimeni!
Ieri este istorie, maine este mister....
Simt nevoia sa ma copilaresc...Sa devin copil, sa traiesc, sa zambesc, sa ma joc, sa ma bucur ca un copil...Sa pun intrebari la care sa le aflu raspunsul si sa dau frau liber imaginatiei, emotiilor si sentimentelor....Sa fac tot ce vreau, cum vreau, cand vreau si unde vreau....iar acum... am crescut! E ca si cum cineva spune "STOP!", nu ai voie sa...., sa...., sa.... si sa... De ce? Pentru ca ai crescut, te-ai maturizat,sau cel putin incerci, dar in schimb ce capeti....aroganta, nesimtire, ipocrizie si asa mai departe... pe langa asta si mai multe intrebari...fara raspuns evident... la care te zbati sa le dai un raspuns iar ele parca se incapataneaza sa nu le recunoasca. Si ce faci? observi ca nu razbati... renunti? sau continui sa lupti? Capabil sau nu capabil? Nu o sa ascult incapatanarea lor... o sa continui...pentru ca am fost crescuta cu deviza "Orice intrebare are raspuns!" si "Daca vrei, poti!" Acum e randul meu sa te provoc...."Intri in jocul vietii?" Capabil, sau nu capabil ?!
