Pana cand?!

Te-ai gandit vreo data cum e sa zbori cu o umbrela rosie pe taramul tau preferat, sa ai intrebari care au raspuns imediat, sau sa te indragostesti fara sa iti doresti?
M-am plimbat ieri cu umbrela prin Bucuresti. O zi placuta cu un apus ca cel de dupa o furtuna naravasa, pluteam printre oameni, ganduri, dorinte.. toti erau preocupati de actiunile lor, se grabeau. I incercau pe cat de mult posibil sa fie neobservati.. unii ieseau repede la terasa din coltul strazii sa bea o cafea cu o persoana cu care posibil va incheia o "afacere", unii isi plimbau cainele, de fapt il alergau, altii copii, pe care de asemenea ii grabeau iar cand li se facea mila de saracul micut, il aruncau in brate sa le fie mai usor.. nici de cum sa ii stranga tare in brate, sa ii sarute pe frunte si sa le spuna un cuvant dulce. Altii se certau, se bateau, se sarutau, faceau dragoste, iertau dar nu uitau, isi reaminteau cu alta ocazie si toooot asa.. altii traiau in reverie continua dar bolnava, alti traiau doar ca sa moara..
Se intampla atat de multe lucruri in jurul nostru si noi suntem atat de preocupati de alte lucruri minore uitam de cele majore.. uitam sa privim si sa ne dorim, sa luptam si sa reusim, uitam ca suntem oameni si cu timpul ne "degradam" iar ocaziile dispar una cate una asa cum au si aparut.
Batranii satau in diferite locuri ale orasului pe o banca singurei sau plimbandu-se de mana in parcuri, in cel mai fericit caz, cu marea dragoste alaturi... privind viata lor dinaintea ochilor dupa care realizeaza ceea ce trebuia sa realizam fiecare dintre noi mai devreme.
Tot asa zilele se termina pe rand si fara intoarcere, un alt apus, un alt rasarit, o alta zii, o noua aventura.
Viata e o scena iar noi simpli spectatori.
Pana cand??!!